Născut subapreciat: Filmul SF contemporan – Partea I


postat de Ben

Stai aşa, Ben, ce naiba vrei să zici? Ultimele trei Războaie ale Stelelor au câştigat tone de bani, trilogia Matrix la fel, iar marea majoritate a filmelor cu super-eroi (dacă nu chiar toate), care au avut un succes enorm în ultimii 8 ani, pot fi considerate SF. Ai înnebunit?

Răspunsul meu: Nu tocmai…

Să scoate în primul rând din ecuaţie filmele cu supereroi. Da, au elemente care arată clar a SF, dar adevărul e că nimeni nu conştientizează asta atunci când se uită la un super-erou. Nu îmi pasă că Hulk e rezultatul unor experimente militare cu raze gamma, că Superman e un extraterestru sau că Iron Man e un inventator într-un costum mecanic. Şi asta pentru că atunci când văd super-puterea, nu prea mă interesează de unde vine şi, în unele cazuri, nici măcar scenariştii nu se obosesc să precizeze: o fi Kal-El (cum, nu ştiţi despre cine e vorba?) de pe altă planetă, dar faptul că are lasere în ochi, suflu de gheaţă şi rezistenţă incredibilă e cvasi-magic. Ce să mai vorbesc de eroii à la Thor, care chiar vin din mitologie.

Aţi spus Războiul Stelelor? Păi „prequelurile” ultimilor ani au avut în esenţă două elemente: scene de acţiune incredibil de intense şi complexe şi dialog execrabil (povestea e deja previzibilă pentru oricine a văzut episoadele 4-6, deci pentru orice fiinţă umană, aşa că nu o punem la socoteală). Cam la fel au păţit şi ultimele două Matrix-uri. Primul fusese o întrepătrundere ideală între acţiune şi profunzime, dar continuările s-au transformat în amalgame de filosofie aiurea şi naraţiune haotică. Ori această exagerare a părţii dinamice în schimbul celei intelectuale ar fi trebuit să trezească şi mai mult interesul pentru un SF liniştit şi inteligent. Nu?

Să începem cu începutul. Primul „mare” film SF al secolului ar fi trebuit să fie AI: Artificial Intelligence al lui Steven Spielberg. Pornit ca o idee a marelui Stanley Kubrick (decedat în 1999), care dorea o transpunere în viitor a poveştii lui Pinocchio, filmul prezintă povestea unui robot-băieţel, o maşinărie prototip care are capacitatea de a iubi. Povestea robotului David se construieşte pe fundalul unei lumi care tratează roboţii cu scepticism, dar care le conştientizează utilitatea.

Filmul are meritul de a fi primul care a prezentat publicului larg, deşi nu explicit, teoria Văii Ciudate (Uncanny Valley). Pe scurt, ea afirmă că, pe măsură ce roboţii devin din ce în ce mai umani ca înfăţişare şi comportament, percepţia noastră asupra lor se va îmbunătăţi. Însă, exact înainte ca roboţii să ajungă copii perfecte ale omului, va exista o scădere bruscă şi puternică („Valea”) a simpatiei noastre pentru ei, pentru că nu îi vom mai percepe ca pe nişte maşini superioare, ci ca pe oameni inferiori. Ei vor părea umani în proporţie de 99%, dar acel procent lipsă, acele mici detalii inumane (o mişcare artificială, o privire goală, o lentoare anorganică) îi vor trăda. În film, roboţii au atins exact acest prag critic, aşa că scenariul analizează tocmai relaţia cu oamenii, relaţie care reflectă nu numai neajunsurile tehnologiei/ştiinţei în general, ci şi dilemele morale ale omului.

Deşi filmul a strâns ceva bănuţi şi a primit recenzii bunicele, în esenţă a fost o dezamăgire. Vinovată ar putea fi duplicitatea sa: vrea să fie şi un film de Kubrick (necompromiţător, meditativ, complex, pretenţios, cu imagini care să întărească mesajul), şi unul de Spielberg (inteligent, dar uşor de înghiţit, emoţional, cu imagini care să uimească). Pe scurt: ambiţia prea mare a fost cea care a ţinut în loc AI, film de altfel excelent, dar pe care puţini îl bagă azi în seamă.

Din motive care vor fi prezentate într-o postare ulterioară, aici se încheie prima parte a analizei mele. Ne vedem în două săptămâni cu bucata următoare, în care voi expune meritele neapreciate ale unor filme precum Solaris-ul lui Soderbergh, Fântâna lui Arronofsky, Sunshine-ul lui Boyle şi Children of Men al lui Cuaron, dar şi două filme ale lui Spielberg.

Sper că măcar cineva din public nu a adormit citind asta…

Anunțuri

3 Responses to Născut subapreciat: Filmul SF contemporan – Partea I

  1. CTI97 spune:

    interesant … keep going 🙂 jonny walker 😀

  2. funnypapers spune:

    Verrry interesting! Insa sincera sa fiu cred ca Battlestar Galactica reprezinta SF-ul deceniului daca nu al secolului. Stiu ca este un serial ci nu un film, dar reuseste sa imbine cu mare eleganta drama si cadrul SF. Anyway, astept cu interes urmatoarele analize deoarece mi se pare interesanta selectia de filme. Sunt curioasa ce merite neapreciate ar putea sa aiba Solaris! in afara de Jeremy Davies adica. 🙂

  3. arpagic spune:

    BSG ar ocupa un loc doi in clasamentul meu al SFurilor secolului (dupa un film care o sa apara aici, daca o sa am timp sa termin analiza asta). Ai dreptate, e un exemplu elocvent de folosire a fundalului SF pentru dezvoltarea unor idei mai „marete”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: