Hermeneutica discursului vanghelian


Poetul. (foto Jurnalul National)

Poetul. (foto Jurnalul National)

 

de Misu

Va rog sa scuzati titlul pompos, dar am simtit ca, fara sa apelez la un vocabular pretentios, nu as avea cum sa ma ridic la nivelul oratoric al Dl. Marian Vanghelie.

Nu, nu vorbesc “la misto”.

Luat multa vreme peste picior (chiar si de subsemnatul) pentru gafele sale verbale antologice (nu exista roman care sa nu se fereasca sa spuna acum “care este” sau “almanahe”), Dl. Vanghelie s-a retras o perioada intr-un con de umbra discursiv. Mai putin ambitios in vocabular, mai minimalist in exprimare, mai utilitar in retorica, Primarul de Sector 5 parea ca se linistise in ceea ce priveste “poezia” sa aparte. Dar aparentele inseala…

Trezirea mea la realitatea artei lui Vanghelie a venit atunci cand am aflat replica data de acesta unui dusman politic (G. Becali oare?): “Am sa il scot […] din politica, pentru ca si el m-a scos din sarite.” Aceasta exprimare transcendenta (despre care voi vorbi putin mai tarziu) mi s-ar fi parut incredibila chiar si daca altul ar fi fost autorul, dar iesita din gura lui “Marean”, a fost o adevarata revelatie. Asa ca l-am urmarit pe Dom’ Primar. L-am auzit vorbind in timpul discutiilor pentru formarea majoritatii guvernamentale si am fost placut impresionat de logica discursului sau. Nimic extraordinar, doar o exprimare “ca la carte”. Insa asta nu m-a pregatit pentru ce avea sa vina. Saptamana asta, Dl. Vanghelie mi-a binecuvantat pofta estetica prin nu mai putin de trei noi sintagme demne de o analiza atenta.

Dar sa incepem cu inceputul:

Imi propun sa il scot din politica, pentru ca si el m-a scos din sarite.

Am amintit mai sus despre caracterul transcendent al acestei fraze, si iata de ce: e vorba aici de o transcedere a conventiilor semantice. Mai exact, trebuie sa observam ca Dl. Vanghelie intrebuinteaza verbul “a scoate” atat in mod autonom, cu un sens abstract (“scoaterea” din domeniul politicii seamana cu “scoaterea” unui obiect dintr-un spatiu fizic), cat si ca parte a unei expresii consacrate (“a scoate din sarite”). Performanta este cu atat mai remarcabila cu cat el reuseste sa puna in paralel doua instante verbale contrastante nu ca sens (“scosul” e in ambele cazuri unul figurat), ci ca valoare semantica mai profunda: daca in primul caz vedem verbul de sine statator si ii putem chiar vizualiza efectul (uite-l pe Dom’ Jiji cum e luat cu manuta de Dom’ Marean si ridicat din cutiuta politicii!), in al doilea verbul nu poate exista de unul singur, ci doar in contextul locutiunii, unde isi pierde individualitatea. Pai puteti Dvs. sa va imaginati cum e literalmente “scos” venerabilul Primar din proverbialele “sarite”? Q.e.d. Evident, efectul fundamental al acestei alaturari este unul de ordin ironic – or, satira venita dinspre un om atat de satirizat e infinit mai dureroasa. Aici trebuie felicitat si Dl. Becali, care a avut prudenta de a nu incerca sa raspunda unei provocari semantice de o asemenea valoare.

Oprea daca tine atat de mult la Traian Basescu, ii uram succesuri!

Noul poem intr-un singur vers al lui Vanghelie a fost compus recent, ad hoc, in timpul unui interviu de pe “campul de lupta” al razboiului civil pesedist. Sigur, criticii ar putea arata cu degetul catre anacolutul de toata frumusetea (corect ar fi “Lui Oprea, daca tine… , ii uram…”), dar important e altceva. Dupa cum am aratat si mai sus, batjocura cea mai rea vine din gura celui batjocorit. Dovedindu-si eruditia in materie de “mistouri” politice, Dl. Vanghelie preia o exprimare nefericita a mezinei Basescu, o ataseaza implicit imaginii Presedintelui, apoi o expediaza catre (la acel moment) colegul de partid. Un asemenea demers nu numai ca arunca intr-o lumina nefericita cariera politica a tinerei politiciene, dar functioneaza practic si ca o acuzatie de tradare pentru “nelegiuitul” Oprea. Un atac taios ca foaia de almanah…

Netoiu este PSD-ist cum sunt eu dalmatian.

Nu sunt prea multe de discutat. Un adevar incontestabil. Interlocutorul nu are nicio sansa de raspuns.

Si acum, cireasa de pe tort:

Oprea este doar o virgula in treacat.

Cuvintele nu sunt suficiente pentru a exprima frumusetea acestei creatii. Generatiile viitoare vor citi, sunt sigur, acest simplu rand in manualele de literatura si se vor minuna. O insulta cat o mie, aceasta propozitie este pur si simplu lirica, in sensul ca are sonoritatea unui cantec pur. Serios, incercati sa o spuneti cu voce tare: vorbele va vor curge pe limba ca mierea, aliteratia data de ritmul consoanelor va vor imprima muschilor fetei o dinamica dulce. Imaginea infinitezimalei virgule, detaliu tipografic inferior, oglindeste  perspectiva Dl. Vanghelie asupra minorei inconveniente numite Oprea. Iar o virgula in viteza e, bineinteles, si mai greu de observat decat una statica. Tradatorul este, asadar, redus la o simpla pata de cerneala care manjeste foaia (alba, cum altfel?) a PSD-ului. 

In concluzie, trebuie sa ma confesez. Un singur lucru ma sperie mai mult decat imaginea Dl. Marian Vanghelie ca poet – certitudinea ca geniul lui inca nu si-a epuizat resursele creatoare.

Anunțuri

5 Responses to Hermeneutica discursului vanghelian

  1. arpagic spune:

    Daca aia e ceea ce cred eu ca e… :)) Vai, ce elevi silitori suntem!

  2. Dan spune:

    foarte tare postu’ 🙂 mai ales dpdv al esteticii exprimarii. fa’te in plm ziarist , te irosesti daca nu te faci 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: