Băsescu, tu, pentru noi, eşti Carol Doi Doi


Gata, m-am săturat să fiu politicos, moderat şi decent în limbaj. Băsescu este un căcat. Un dictator de căcat, ca să fiu mai precis. Sper că aţi auzit de noua sa ispravă. De asemenea, sper că vă mai aduceţi vag aminte de la orele de istorie (tov. Elbu sigur îşi aduce :P) de MS Carol II. Dacă ar fi să o ia pe acelaşi drum ca ilustrul său predecesor, presimt că Dl. Băsescu o să ajungă să fugă în Portugalia cu dna. Udrea. Vai, ce rău sunt! De fapt, nu sunt suficient de rău.

Acum cinci ani, aşa prostuţ cum eram, am crezut în Băsescu. Visam că o să ne scape de dictatura lui Năstase. Am sunat-o pe bunica în preziua alegerilor şi am rugat-o: „Mamaie, orice ar zice alţii, pentru mine, du-te şi votează-l pe Băsescu.” Ea a răspuns: „Păi, ştiu şi eu, mamaie? N-o fi şi ăsta ca ceilalţi?” Eu: „Nu, îţi promit eu că o să fie bine…” Băsescule, m-ai făcut să-mi mint bunica. Pe asta nu ţi-o iert.

Oameni buni, pe bune acum: am pus-o rău de tot dacă scapă dementul ăsta de sub control şi devine dictator. Vă rog, daţi-mi un motiv să mă întorc cu drag acasă de Crăciun. Daţi-l jos pe dictatorul ăsta de mucava. Eu unul am să-mi fac treaba şi am să iau vaporaşul până la consulat să votez.

Daţi-i un pumn lui Băse până nu ne dă el nouă încă unul.

Anunțuri

16 Responses to Băsescu, tu, pentru noi, eşti Carol Doi Doi

  1. Edy spune:

    Ba, tu ai votat cu Basescu?!? …

  2. Floyd spune:

    Basescu nu are nicio legatura cu faptul ca tu ai influentat-o pe bunica-ta sa-l voteze(which is a very lame story), de aia avem cap sa gandim, numai tu esti responsabil pt actiunile tale.
    Si deja devine penibil, il votezi pe unul, nu pentru calitatile lui, ci pentru a-l da jos pe precedentul. Nu merge asa, ori te implici si lupti si ajuti la crearea unei clase politice mai bune ori taci, pleci si uiti de tara asta, nu exista cale de mijloc. Toate discutiile astea patetice nu ajuta decat orgoliul tau, in realitate tot o marioneta ramai, ajutandu-i la 4 ani sa se schimbe intre ei ca sa para o adevarata democratie.
    Nu ei sunt de vina, ci NOI pentru ca suntem niste lasi/lenesi si le permitem sa ne trateze ca pe carpe.

  3. arpagic spune:

    Deci:

    @Edy: Nu l-am votat, ca aveam 14 ani doar, lol. Doar am zis ca am facut intr-un fel campanie pentru Base.
    @Floyd: Omule, povestea am spus-o cum s-a intamplat. Ca o gasesti patetica, asta e. Clasa politica mai buna se poate face doar de la zero. DE. LA. ZERO. Cati politicieni tineri, priceputi si curati exista in tara asta? Mult prea putini. Si asta pentru ca majoritatea politicienilor tineri fie practica prostitutia politica, facand pact cu diavolul doar ca sa ajunga sus (vezi Ridzi), fie sunt ei insisi diavoli care duc mai departe mostenirea predecesorilor lor sinistri (vezi Boureanu). Dar cum dracu’ sa ajungi politician si tanar, si curat intr-o tara ca asta?
    Si vis-a-vis de atacul tau practic la adresa mea (pesemne ca ai invatat de la politicienii romani), sa-ti zic cum vad eu lucrurile. Asta e un blogulet de rahat unde eu si cu Edy ne desertam surplusurile din creier, asa cum si tu faci pe blogul tau si altii pe al lor. Cred ca am si eu dreptul sa imi exprim o frustrare. Oi fi las, dar in ograda mea am dreptul sa imi dau cu presupusul, atata timp cat aduc argumente, nu?
    Apoi, legat de democratie. Bai, uite ce iti zic: in nicio tara din lume as trai, daca as fi un om obisnuit, nu as avea pretentia sa cred ca eu conduc tara, alaturi de toti cetatenii. Nici in America, nici in Anglia, nici in Suedia, nicaieri. Ar fi absolut clar ca politicienii ma conduc. Dar asta mi se pare perfect normal. Cand ti se sparge o conducta, chemi un instalator, cand vrei sa trimiti o scrisoare, o dai postasului si cand vrei sa se ocupe cineva de administrarea unei tari, o lasi in mana unui politician. Logic ca se schimba intre ei o data la patru ani, asa cum as schimba instalatorul daca nu m-ar multumi. Nu ma bag peste ei, nu am pretentia ca stiu sa le fac treaba. Dar baieti, vreau sa stiu ca va faceti in primul rand treaba, si apoi va dati rotunzi ca sunteti sefi. Ce, in Occident n-o fi coruptie? N-or fi smecherii de partid? N-or fi idioti care se cred sefi peste tot si peste toate? O, sunt din plin. Dar tipii aia nu uita sa si faca ceea ce au fost pusi acolo sa faca.
    Zic republicanii in State „Guvernul suge! De ce se baga peste noi? Lasa-ne frate sa ne descurcam singuri!” Ei, na? Da’ drumurile cine vi le face? De hoti cine va pazeste? Scrisorile cine vi le aduce la usa? Statul, oameni buni. Daca lasi astea in mainile unor oameni de afaceri, cum insista Republicanii sa faca, trebuie sa ai in vedere ca o afacere e facuta pentru bani si ca in mod evident o firma privata o sa vrea in primul rand profit, apoi o sa vada cum te serveste. Politicianul corupt din Vest te serveste, si apoi se gandeste cum ar putea profita din asta. Politicianul de la noi iti fura si chilotii de pe tine si, o data la patru ani, isi da seama ca mai trebuie sa te si serveasca un pic ca sa se asigure ca il votezi.
    In Romania, politicianul te calca in picioare, si stii de ce? Pentru ca suntem, si noi si ei, romani. Romanii n-o sa se ridice niciodata impotriva dictatorului. NICI. O. DATA. O sa iasa pe strada, o sa se bucure cand cade, evident. Dar asta dupa ce el va fi fost deja dat jos de cei puternici, nemultumiti de el.
    Uita-te inapoi. Din ’96 pana in ’04, absolut toate alegerile prezidentiale au constat intr-un vot anti-. Anti-Iliescu, anti-Vadim, anti-Nastase. Ti se pare anormal acum sa vreau un anti-Basescu? Am ajuns prea cinici cu totii sa mai putem crede cu adevarat in cineva.
    Ma acuzi ca sunt pasiv? Ei, ai dreptate. Sunt pasiv. De ce? Pentru ca asa e romanul, habar nu are ce inseamna solidaritate. Cand cineva zice „Hai sa intram in greva!”, romanul zice „DA!”, dar cand colo, te trezesti cu o greva castrata, cu oameni care inca se duc la serviciu si lideri pampalai care negociaza ca niste fetite de 5 ani. Uita-te la Franta. Cand aia intra in greva, pai intra, tata! Nu dau inapoi un metru, ies cu sutele de mii in strada.
    O sa zici: pai de ce nu incerci tu sa schimbi lucrurile?
    Pe bune? Eu? Crezi ca o mie de oameni obisnuiti au puterea de crea o schimbare de mentalitate? Pe dracu. PE. DRACU. Nimeni in tara asta, nici macar Traian Basescu nu poate convinge un popor intreg sa se schimbe. E nevoie de sute de mii de vointe adunate la un loc, si asta numai un partid mai poate face.

    Pe scurt: spune-mi las, dar adevarul este ca romanul nu merita si nu e pregatit sa se schimbe.

    • Edy spune:

      Nu stiu ce sa zic Mihai, dar sunt convins ca numai politicieni nu pot fi numiti oamenii de care vorbim acum. Ei sunt pur si simplu niste sarlatani care ne mint in fata si care cauta sa faca orice pentru a-si mari averea proprie. Ei nu au nici o constiinta si nici cea mai mica idee ca ei sunt defapt pusi acolo pentru a ajuta populatia asta de cacat care defapt i-a votat. Nu cred ca avem cum sa schimbam prea devreme acest lucru, nu stiu cum putem sa ii indepartam de la guvernare cand ei defapt detin toate informatiile si controlul. E imposibil sa incerci sa schimbi o intreaga clasa politica.
      Eu ma gandeam ca o solutie ar fi sa facem un partid sau o miscare nationala sau ceva de genul. De exemplu, Mircea Badea da in fiecare seara din gura la televizor, isi rupe gatul de cat isi misca maxilarul, si nu face nimic. E evident ca puterea cuvantului nu se aplica in acest caz ci trebuie trecut la un nivel urmator. Cred ca daca MB s-ar alia cu Guerrilla, cu Realitatea si cu multi alti contestatari ai sistemului si ar incepe sa isi canalizeze toata furia asupra clasei politice atunci am avea parte de un succes. Sunt sigur ca multi fanatici s-ar alia cu cei de mai sus in lupta lor pentru a ne recapata democratia de mult uitata si pentru un viitor mai bun. Deocamdata, viitorul se arata sumbru pentru ca nimeni nu se ridica si puterea cuvantului nu are efectele din Jocul lui Ender.

    • Floyd spune:

      Dude, ai tot dreptul sa iti exprimi parerea cum si eu am voie sa comentez la adresa ei, nu am sustinut ca nu ar trebui sa-ti exerciti dreptul la libera exprimare. Reactia mea a fost acida pentru ca de la tine am alte pretentii decat de la vreun Gog de pe strada care comenteaza politica impreuna cu vecinii la carciuma comunala. Cum ti-am aplaudat articoul despre Varujan care mi-a aratat ca am cu cine vota asa ti-am criticat articolul asta(care pare scris de zoso). Nimic personal.
      Atacul nu a fost asupra ta ci asupra generatiei noastre(me included) de lasi care se plang fara sa faca nimic. Daca 4 instalatori nu sunt in stare sa-ti repare teava din baie, ce faci?, il chemi din nou pe primul si mori inundat sau pui mana si incerci sa o repari tu? Asta e diferenta dintre occident si noi, ei se implica, discuta proiectele politice importante in comunitate, noi ii injuram pe Iliescu si pe Basescu si ii schimbam intre ei odata la 4 ani. Si da, ,mi se pare anormal ca TU, o persoana rationala cu o cultura impresionanta, sa dai un anti-vot(si mai ales sa-l promovezi) in conditiile in care stii rezultatul actiunii asteia deja(inductie pe baza istoriei).
      Cat despre fatalismul asta tipic lui Badea, nu ajuta la nimic, problema e simpla, ori lupti sa schimbi(e.g. ajuti la promovarea <a href="http://www.rezistenta.net/2009/09/remus-cernea.html&quot;?oamenilor politici decenti) ceva ori te complaci in situatie.

  4. Edy spune:

    Ok, rectific: „ba tu ai fi votat cu Base?” Sunt socat inca.

  5. Edy spune:

    Wow, Floyd sunt total de acord cu tine.

  6. arpagic spune:

    Bai baiatule, de ce sa fi socat? Tu nu iti aduci aminte cum era pe vremea lui Nastase? Sa-ti dau un exemplu. O data, NU in campanie, a venit Nastase (ca premier) sa tina nush ce discurs la Polivalenta, la noi in oras. Ei bine, TOATE institutiile de stat a trebuit ca intr-o zi de SAMBATA sa isi cheme o parte din angajati si sa ii trimita OBLIGATORIU (cu condica de prezenta si toate cele) la marele discurs al lui Nastase. Erau nenumarate autobuze cu oameni de la sat, adusi cu forta sa umple sala. Chiar si mama a trebuit sa se duca. Am intrebat-o de ce nu sta naibii acasa. Mi-a raspuns: „Pai ce, vrei sa-mi pierd serviciul?”. La 14 ani, in saptamana de dinaintea alegerilor, eu mergeam prin cartier si rupeam afisele si pliantele cu Nastase, atat de mult il uram pe individul ala.

  7. arpagic spune:

    E ca si cum ai zice „Hitler a facut Autobahnurile. Imi dau jos sapca pentru asta.”

  8. Dan spune:

    orgasm intelectual ce vorbiti voi aici =)) noroc ca eu, spre deosebire de voi, am realizat ca nu are rost sa citesc ziarul, sa ma uit la TV, sa imi pese de Basescu sau care plm mai candideaza pe acolo. Chiar nu e rentabil, honestly 😀

  9. Edy spune:

    Honestly, you’re going to be an economist. You will need to read the newspapers, check the status of exchanges, check the prices and see that all of these are influenced by political issues. Otherwise, you will just fail.

    • arpagic spune:

      Couldn’t have said it better myself. Sa fii obtuz in materie de stiri merge cand esti copil, nu cand esti adult. Poti spune, de fapt, ca nu poti fi cu adevarat matur daca ai un orizont foarte ingust.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: