Cronicar dupa ureche: Exit through the Gift Shop


cross-post de pe 2189km

Banksy was… he was… he was… he was… he IS… he is… he is like… like… like… I like him.

Thierry Guetta (aka Mr. Brainwash)

Nu pot sa neg ca am tinut in suflet speranta oarba ca Banksy o sa se strecoare in sala la premiera filmului sau (?) in orasul unde a crescut. Si, pana la urma, as putea sa ma laud ca am stat langa „el”: Dupa ce ultimul intarziat a intrat in sala arhiplina, directoarea cinematografului a zis ironic „Si acum ca a venit domnul Banksy, putem incepe…”, aratand la intamplare spre spatele salii. Intarziatul, care se asezase chiar langa mine (da, ultimul loc gol era langa mine :P), statea in picioare ca sa isi dea jos haina. Surprins de privirile tuturor celor care nu intelesesera gluma directoarei (sau poate care sperau ca mine), tipul si-a asumat rolul de Banksy si a facut cu mana, zambind. S-a asezat apoi pe scaun si mi-a zis: „Is this Jackass 3? Cause that’s what I paid to see!”

Am pus mai sus un semn de intrebare langa afirmatia ca filmul i-ar apartine lui Banksy, si asta pentru ca, sincer, e greu de spus daca filmul apartine cuiva personal. De altfel, nici nu este mentinonat vreun regizor la sfarsit. Bineinteles ca filmul e facut de cineva, dar daca v-as spune de cine, v-as strica placerea povestii.

Stai, cum vine asta? Pai s-o spun din start: asta nu e doar un film, asta e un meta-film. Adica, este in aceeasi masura o poveste redata in imagini cat este o relatare a modului in care povestea a fost redata in imagini. De-asta e greu de spus cine e regizorul: o parte din poveste se refera chiar la identitatea lui.

Am mintit cand am zis ca filmul nu e al nimani, fiindca este, fara indoiala, filmul miscarii de arta stradala. Arta stradala este un curent cultural mai fragil si mai efemer decat oricare altele, pentru ca operele sale ajung inevitabl sa fie distruse foarte repede – in numele legii, bineinteles. De aceea, Exit… este considerat de Banksy si de ceilalti artisti din jurul lui ca o marturie esentiala despre munca din spatele artei, lucru subliniat adesea in film. Pacat ca regizorul nu vrea sa inteleaga asta… si iar ajungem la regizor 😛

Hai sa uitam de film putin si sa ne concentram pe arta. Ca documentar despre arta stradala, Exit… priveste artistii si munca lor cu afectiune si entuziasm – ascultati doar melodia de mai sus, care ruleaza pe genericele de inceput si sfarsit ale filmului. Artistul stradal, prin exponenti ca Banksy, Shepard Fairey sau Invader, apare ca un om in primul rand, un om cu o idee, in al doilea rand, si un aventurier care sfideaza pericolele de-abia in ultimul rand. Sa fii artist stradal nu inseamna sa arunci cu idei pe pereti, inseamna sa muncesti si sa risti ca sa demonstrezi ca o idee merita sa fie pusa pe pereti. In esenta, asta e discutia eterna pe tema „Ce e arta?”.

Arta? De la stanga la drepta: Banksy, Shepard Fairey, Invader, Mr. Brainwash

Unii, insa, nu inteleg asta. Un anumit „artist”, a carui identitate nu o voi divulga, apare spre sfarsitul filmului si calca pe spinarea celor dinainte lui pentru a ajunge in varf. De ce sa stai ani de zile lucrand la ideile tale, dezvoltandu-ti identitatea artistica si cizelandu-ti stilul vizual, cand poti sa sari direct in lumea expozitiilor oficiale cu vizitatori de la Hollywood, a vanzarilor de milioane de dolari, a contractelor de design pentru albume de superstaruri apuse? Filmul, deci, se termina pe o nota nu tocmai sumbra, insa putin dezamagita, Banksy exprimandu-si frustrarea cu privire la „progresul” unor contemporani de-ai sai – intr-un fel, asta ar putea fi momentul decaderii intregii miscari artistice, iar verdictul lui Banksy e caustic si elocvent: „Va spun ceva, de acum inainte nu am sa mai invat pe nimeni sa faca expozitii.” … Si totusi, dupa ultimul cadru cu eroul necunoscut (credeati ca Banksy isi dezvaluie identitatea?), tot iti vine sa razi.

I went to the toilet, changed my jacket and my hat, and then I hopped onto the Indiana Jones Train. After that, I tried calling Thierry, but he didn’t answer. I was worried… so I went on Pirates of the Carribbean.

Banksy, despre cum a scapat de garzile lui Mickey Mouse

Ah, si de cate rasete ai parte pana atunci! Fie ca e vorba de limbajul stricat al unui emigrant frantuz in LA, de aventurile deloc dragalase ale lui Banksy si Thierry in Disneyland, de reactia trecatorilor la instalatiile londoneze ale lui Banksy sau de elefantul lui invizibil, filmul e o comedie extraordinara – poate si pentru ca totul e absolut real. Hiper-real, daca stai sa te gandesti putin. Cea mai amuzanta parte pentru mine a fost sa rad ca prostul, singurul din toata sala, atunci cand, timp de cateva secunde, unul din artistii mei muzicali preferati a aparut absolut intamplator pe ecran… proband haine intr-o oglinda. Fantastic.

Multa vorba, multa. Banksy m-ar fi batut pentru asta, poantele lui sunt imediate si concise. O sa inchei spunand ca filmul mi s-a parut excelent, unul din cele mai distractive documentare din ultimii ani (poate doar King of Kong sa se apropie); a fost, evident, o placere in plus sa il vad in orasul lui Banksy, chiar daca omul insusi nu s-a aratat (din cate stim noi, muritorii de rand).

O sa fiu subiectiv si o sa ii ridic nota cu un punct, asa ca 10/10 de la mine.

*nota: toate citatele din film sunt aproximative, nu mi le-am notat nicaieri.

Anunțuri

One Response to Cronicar dupa ureche: Exit through the Gift Shop

  1. miaunell spune:

    (first :D)
    de dragul entuziasmului tau si al review-ului facut o sa ma duc si eu la film. 😀 suna interesant plus ca imi place melodia :)) gg

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: