Lost – „The End” – 23/05/2010 – nota 10+
Stiinta. Stiinta iti descopera drumul care ti se asterne inainte. Doar stiinta te poate ajuta sa supravietuiesti. Insa ea poate doar sa iti arate Raul, nu sa il izgoneasca.
Credinta. Credinta te va duce pe drumuri intunecate. Credinta te va tari prin noroi si te va ridica la lumina, dar vei fi oricum prea orb sa iti dai seama pe moment unde esti. Insa numai credinta poate invinge Raul.
Credinta spune ca toate au un rost. Nu-i adevarat. Stiinta spune ca toate au un motiv. Nu-i adevarat. Adevarul e ca fara oricare din ele, ne lipseste un motiv, sau ne lipseste un rost. Fara oricare din ele, suntem la fel de orbi, la fel de creduli, la fel de eronati in drumul pe care pasim.
Fara ele, suntem
pierduti.
…
Stiu ca maine, sau peste o saptamana, sau peste un an, am sa ma gandesc ca nota data mai sus e mult prea ridicata. Insa cand stau sa ma gandesc ca Lost a sintetizat perfect (in viziunea mea) problema alegerii stiintei sau credintei, si cand stau sa ma gandesc ca mi-a pus in fata idei si povesti si personaje si mistere si glume si replici si ganduri si trimiteri si dragoste si ura si durere si fericire, si cand stau sa ma gandesc cat de mult mi-a placut drumul asta, pot spune cu mana pe inima: merita.
Mai multe, maine.
PS Vorbeam mai devreme de finalul Ashes to Ashes. Pe bune de nu au fost identice finalurile. Alte personaje, alt cadru, dar povestea si mesajul, aceleasi. Purgatoriul e rost de frumusete in arta, fie ca artistul e din secolul XIII sau XXI.
PPS Muzica aleasa pentru postarea asta este o suita de cantece compuse ca mesaj de adio de la niste artisti catre fanii lor, si catre ei insisi.